SĂNĂTATE

Decizie importantă pentru viitoarele mămici: recoltarea celulor stem

Recoltarea și stocarea celulelor stem la naștere a devenit populară în ultimii ani, dar încă sunt persoane care cred că recoltarea celulelor stem la naștere și utilizarea lor în tratamente se află doar la stadiul de cercetare. Astfel, unii părinți ajung să afle prea târziu de șansa unică de a proteja sănătatea copilului în viitor prin recoltarea la naștere a celulelor stem din cordonul ombilical.

Pe măsură ce tehnologia a avansat, sângele ombilico-placentar a fost recunoscut ca o sursă importantă de celule stem hematopoietice (HCSs). Avantajul celulelor recoltate din cordonul ombilical este că sunt mai tinere decât celulele adulte prelevate din corpul unui pacient, fapt ce le oferă o putere regenerativă mai mare, spre deosebire de celulele adulte, care scad în număr și eficiență pe măsură ce corpul îmbătrânește.

Pe de-o parte nu există problema îmbătrânirii sau expunerii celulelor la radiații și/sau virusuri, așa cum ar putea fi în cazul celulelor din măduvă, și totodată, pentru că au o capacitate mai mare de a prolifera și regenera celulele. Pe de altă parte, în cazul unui transplant autolog (donatorul și primitorul sunt aceeași persoană) de celule stem din cordonul ombilical, există un risc minim ca organismul să respingă celulele noi introduse, în comparație cu un transplant de măduvă osoasă.

Peste 80 de afecțiuni, majoritatea boli de sânge, pot fi tratate cu celule stem recoltate la naștere: de la tumori, boli congenitale până la afecțiuni ale sistemului imunitar și tulburări hematologice.

La nivel global, celulele stem extrase din cordonul ombilical s-au dovedit eficiente în tratarea sau ameliorarea mai multor tulburări de natură neurologică, precum leziuni ale măduvei spinării sau paralizie cerebrală, dar s-au făcut progrese și în tratarea bolilor de inimă, a diabetului de tip 1, a bolilor inflamatorii intestinale.

În ultima perioadă, o atenție deosebită se acordă utilizării celulelor stem în cazul tulburărilor din spectrul autist, la acest moment existând studii clinice cu rezultate importante privind ameliorarea și îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Celulele recoltate la naștere reprezintă o soluție la îndemână, disponibilă imediat, în cazul în care copilul are nevoie de transplant. Dincolo de compatibilitatea țesuturilor, depozitarea într-o bancă privată a celulelor din cordonul ombilical rezolvă problema legată de disponibilitatea grefei în timp util, proba fiind eliberată în decurs de 48 de ore de la solicitarea făcută de părinți.

În cazul unui transplant cu grefă primită de la un donator compatibil există posibilitatea ca organismul gazdei (pacientul care primește) să respingă noile celule, respectiv să le considere străine și să le distrugă.

În transplantul alogen există riscul ca grefa donatorului să atace celulele sănătoase din organismul pacientului. În schimb, transplantul autolog de celule stem recoltate din cordonul ombilical minimizează riscul ca organismul să respingă celulele noi introduse, fiind vorba de o compatibilitate de 100%. Totodată, este eliminat pericolul transmiterii unor infecții virale sau bacteriene, care ar putea ajunge din organismul donatorului la pacient.

Celulele stem recoltate la nașterea unui copil pot fi folosite și de frații/surorile acestuia.

În cazul în care este nevoie de un transplant, există posibilitatea de a decriogena doar un compartiment din grefa de sânge, dacă numărul de celule este suficient, iar cel de-al doilea va fi stocat în continuare și va putea fi utilizat pentru un alt posibil transplant.

Comments are closed.