ACTE

Ai nevoie de duplicate după actele pierdute?

Dacă locuiești sau ești în vacanță în străinătate și ai pierdut/ți-au fost furate actele, iată ce trebuie să faci pentru a obţine documentele din România.

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României te pot sprijini la obţinerea în demersul tău. În unele state, actele oficiale străine (inclusiv cele româneşti) sunt recunoscute numai dacă poartă însemnele unei legalizări sau supralegalizări oficiale.

Potrivit Ambasadei României în UK, în ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1961 privind suprimarea cerinţei de supralegalizare a actelor oficiale străine, certificatele emise de autorităţile române sunt recunoscute dacă poartă legalizarea cu Apostilă. Legalizarea cu Apostilă se face în România de prefecturile municipiilor reşedinţă de judeţ.

În statele cu care România a încheiat acorduri de recunoaştere a actelor oficiale, acestea sunt recunoscute direct, fără nici o altă formalitate. În statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga şi nici nu au încheiat acorduri de recunoaştere a actelor cu România, actele oficiale române sunt recunoscute numai dacă sunt legalizate şi supralegalizate de autorităţile române.

Legalizarea unui certificat de naştere sau a oricărui alt act oficial se face de instituţia emitentă, iar supralegalizarea se face de Ministerul Afacerilor Externe.

Recomandăm să consultaţi site-urile ambasadele şi consulatele române din ţara în care vă aflaţi, precum şi autorităţile locale ale acelei ţări, pentru a afla cu exactitate care este regimul actelor oficiale româneşti.

Depunerea cererii se face numai pe bază de programare, de preferat, prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa https://www.econsulat.ro/ sau la sediul Secției Consulare.

Persoanele aflate în Marea Britanie pot solicita eliberarea duplicatelor certificatelor de naştere/căsătorie/deces prin intermediul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra completând cererea corespunzătoare cu datele necesare; termenul de soluţionare este de cca. șase luni, de la data depunerii cererii.

Duplicatele certificatelor de naştere/căsătorie/deces se pot solicita şi prin procura, prin care mandatarul dvs. poate obtine duplicatul respectiv direct de la primăria de la locul de naştere/ultim domiciliu.

Procura pentru obținerea unui duplicat al unui certificat de stare civilă poate fi, de asemenea, autentificată la un notar britanic, situaţie în care se va obţine, obligatoriu, Apostila Convenţiei de la Haga eliberată de Foreign And Commonwealth Office – Biroul Legalizări, https://www.gov.uk/get-document-legalised (funcție de caz, procura poate fi tradusă la un traducător britanic autorizat și apoi apostilată sau în Romania, la un traducător autorizat și legalizată la un notar public).

Pentru deţinătorii de certificate de naştere model vechi se recomandă procurarea certificatului de naştere model internaţional de la serviciile de stare civilă unde s-a înregistrat naşterea.

Comments are closed.