LIFESTYLE

Sfântul Andrei sau Halloween

Celebrată pe data de 31 octombrie, sărbătoarea de Halloween a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute sărbători, inclusiv în România, Halloween înseamnă costume înfricoșătoare, machiaje spectaculoase, dar și preparate și băuturi special pregătite în acest sens.

Tradiția spune că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atât cele rele, cât și cele bune, traversează granița din lumea noastră și cea de dincolo. În ciuda celor spuse, sărbătoarea nu are deloc o semnificație mai puțin ortodoxă. S-a discutat faptul că originile sărbătorii se regăsesc într-un festival celt. Scopul festivalului era de a strânge recolte, iar manifestările erau asemănătoare cu cele de acum: costume de Halloween, decorațiuni pentru casă, transformarea dovlecilor în felinare, dar și machiaje și celebrul „primit dulciuri„ de la vecini.

Tradiția spune că de Halloween trebuie să ai dovleac sculptat așezat la geam pentru a ține la distanță spiritele rele. Nu doar dovlecii sunt în centrul atenției, ci și cele mai trăznite decorațiuni de Halloween. Casa și grădina trebuie să fie într-un decor uniform din pânze de păianjen, fantome, lumânări, etc.

Halloween-ul a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare cunoscută în toată lumea pe care nu o celebrează doar americanii, ci și alte popoare printre care și noi, românii. Totuși această sărbătoare de Halloween a început să capete influențe diverse în funcție de cultură, cât și de dorința fiecăruia.

Sfântul Andrei sau varianta românească de Halloween

Pregătirea pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, se face din 29 noiembrie când se practică o serie de ritualuri menite să țină la distanță strigoii și spiritele rele.

Noaptea din Ajunul Sfântului Andrei este considerată noaptea în care spiritele morților se întorc printre cei vii, sub formă de strigoi, ademenindu-i să iasă din case. Potrivit obiceiurilor și tradițiilor populare, se practică o serie de ritualuri provenite din credințe și superstiții: se ung ușile şi ferestrele cu usturoi contra strigoilor.

Așadar, acesta sărbătoare este celebrată în mod diferit în toate colturile lumii, de la obiceiuri de costume, mâncăruri specifice și ritualuri interesante. De asemenea este o sărbătoare și pe placul copiilor, care merg din casă în casă să colinde, costumati în diferite personaje pentru a primi bomboane, ciocolată și fursecuri.

Comments are closed.