ACTE

Taxarea PFA în 2023

Persoanele fizice autorizate (PFA) au parte de modificări în privința taxării, după ce au intrat în vigoare noile prevederi de modificare a Codului fiscal (OG 16/2022, modificată prin Legea 370/2022). Sunt noi plafoane care vor fi luate în calcul începând cu veniturile anului 2023, dar le veți plăti în 2024. Totuși, le veți folosi în 2023 când în Declarația unică o să completați partea legată de estimări.

Vedeți dacă nu cumva este mai avantajos să treceți pe microîntreprindere, chiar dacă s-a modificat legislația și pe partea aia. În multe cazuri, pe simulările făcute de noi pe diferite calculatoare care au apărut online, plătești mai puțin către stat dacă lucrezi ca microîntreprindere, dar ia în calcul că te va costa și un contabil.

Așadar, pe actualul salariu minim, plafoanele noi arată așa:

  • Dacă ai venituri între 18.000 – 36.000 lei/an, atunci CAS este zero (e opțional), dar trebuie să plătești CASS de 1.800 lei.
  • Dacă ai venituri între 36.000 – 72.000 lei/an, atunci CAS este 9.000 lei, iar CASS de 3.600 lei
  • Dacă ai venituri mai mari de 72.000 lei/an, atunci CAS este 18.000 lei, iar CASS 7.200 lei
  • (Evident, la ce este sub 6 salarii minime se plătește doar impozitul pe venit).

Impozitul pe venit rămâne același: 10% (aici nu s-a modificat nimic – asta dacă nu se modifică legislația în 2023 cu aplicare din 2024).

Dacă ai fost PFA în 2022, trebuie să depui Declarația unică până la 25 mai 2023. Ceea ce vei plăti în 2023 pentru anul trecut se face raportat la actualul plafon de 12 salarii minime (contribuțiile): la 30.600 lei/an.

Luați în considerare noile plafoane când completați estimările la Declarația unică, adică cifrele menționate mai sus. Dacă îți faci PFA în 2023, nu uita că trebuie să depui în 30 de zile o Declarație unică cu estimări.

Multe persoane lucrează pe PFA, precum unii contabili, antrenori personali, instructori de fitness, persoane care câștigă din social media, unii IT-ști etc.

Comments are closed.