Închirierea în regim hotelier presupune punerea la dispoziție a locuinței pentru perioade scurte, uneori doar pentru 24 h, și necesită obținerea unui certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului.

Apartamentul este încadrat într-o categorie similară cu pensiunile și hotelurile, chiar dacă proprietarul acționează ca persoană fizică.

Pentru a primi acest certificat, proprietarul trebuie să depună o documentație completă:

• cererea de clasificare
• fișa standardizată de încadrare
• copia actului de identitate
• actul de proprietate
• alte avize locale, în funcție de oraș.

Dar documentul care ridică cel mai des probleme este acordul vecinilor cu care proprietarul împarte pereți comuni, precum și acordul asociației de proprietari. Acest acord este obligatoriu pentru autorizarea activității. Turiștii pot crea un potențial disconfort în blocurile de locuințe, iar vecinii afectați trebuie să fie de acord cu acest inconvenient temporar.

Fără acest acord, procesul de clasificare nu poate fi finalizat.

Refuzul vecinilor poate avea cauze variate:

• Unii se tem de zgomot, de petreceri sau de un flux continuu de persoane străine în bloc
• Alții au avut experiențe neplăcute în trecut și preferă să evite orice risc
• Există și situații în care reticența vine pur și simplu din necunoaștere sau dintr-o percepție eronată că regimul hotelier ar transforma blocul într-un spațiu permanent agitat.

În fața unui refuz, trebuie să discuți calm cu vecinii, să le explici ce presupune activitatea și să le clarifici faptul că este o operațiune reglementată strict. Poți aduce dovezi, reguli de funcționare, angajamente privind liniștea, ba chiar și planuri de supraveghere a accesului în bloc.

Un al doilea pas este implicarea asociației de proprietari care chiar poate face diferența între un accept și un refuz. În adunările generale, se pot vota decizii, se pot explica proceduri, iar uneori majoritatea votează favorabil chiar dacă un vecin rămâne reticent. Există situații în care acordul asociației poate suplini lipsa unei semnături individuale, în funcție de specificul blocului și de modul în care este reglementat regulamentul intern.

Dacă nici dialogul, nici intermediarii nu dau rezultate, iar refuzul este categoric, poți lua în calcul o acțiune oficială, de natură juridică.

Când apelezi la instanță
Refuzul unui vecin poate fi analizat juridic, iar instanța poate stabili dacă el are sau nu fundament legal.

Instanța poate să constate că refuzul nu are bază legală și să decidă că lipsa acelei semnături nu poate produce efecte juridice în procesul de clasificare.

Cele mai bune rezultate vin adesea din metode amiabile, care păstrează liniștea în comunitatea blocului și evită conflictele.

În calitate de proprietar poți oferi garanții clare vecinilor: un număr de telefon la care pot suna în cazul unor probleme, monitorizarea constantă a respectări liniștii sau limitarea numărul de persoane cazate. În unele cazuri, proprietarii instalează sisteme de control al accesului, pentru a liniști temerile legate de securitate.

Nu trebuie trecută cu vederea nici varianta medierii care poate ajuta la detensionarea situației și poate facilita o înțelegere care să fie acceptată de toate părțile, fără costuri mari și fără proceduri complicate.