După semnarea contractului de vânzare-cumpărare, este important ca vânzătorul să meargă la Direcția de Impozite și Taxe Locale/Direcția Venituri Buget Local din localitatea de domiciliu, în vederea scoaterii vehiculului din evidențele fiscale.
Tot mai mulți proprietari de mașini se confruntă cu situația în care vând un vehicul, iar cumpărătorul întârzie sau chiar evită să îl treacă pe numele lui. În aceste cazuri, fostul proprietar riscă să primească amenzi pentru rovinietă, parcare sau chiar pentru accidente produse cu mașina pe care nu o mai deține.
După ce mașina va fi scoasă din evidențele fiscale, instituția va trimite automat o notificare către DGPCI, responsabilă cu actualizarea bazei de date a vehiculelor. Din acel moment, mașina va trece oficial la cumpărător, iar fostul proprietar este protejat de eventuale amenzi sau sancțiuni. Este recomandat să se meargă la instituție cu actele care dovedesc vânzarea, de regulă contractul de vânzare-cumpărare.
Dacă noul proprietar nu înregistrează vehiculul în termen de 90 de zile, înmatricularea se suspendă automat. Suspendarea nu echivalează cu radierea, însă mașina nu mai poate circula legal. În caz contrar, șoferul riscă amendă și reținerea plăcuțelor de înmatriculare. Suspendarea apare în sistem și este vizibilă pentru toate autoritățile care aplică sancțiuni contravenționale.
Fără această procedură, toate amenzile și notificările vor fi trimise pe numele fostului proprietar, chiar dacă mașina nu mai aparține acestuia. S-au înregistrat cazuri în care foști proprietari au primit amenzi pentru rovinietă, procese-verbale pentru lipsa asigurării RCA sau citații de la Poliție pentru fapte rutiere la care nu au participat.
Recent Comments