Kingston FURY Renegade G5 folosește cel mai nou controler PCIe Gen5 x4 și memorie 3D TLC NAND pentru a oferi viteze impresionante de citire și scriere – până la 14.800 MB/s, respectiv 14.000 MB/s – și peste 2 milioane IOPS, fiind ideal pentru gaming , editare video sau sarcini complexe cu volume mari de date. Proiectat pentru PC-uri și stații de lucru puternice, reduce semnificativ timpii de încărcare și oferă în același timp o capacitate generoasă de stocare.
Pentru a face față cerințelor ridicate, SSD-ul integrează un controler Silicon Motion SM2508 pe 6nm și memorie cache DRAM DDR4 eficientă energetic. Astfel, oferă performanță constantă cu un consum redus de energie și emisii de căldură mai mici. Fie că e vorba de jocuri, creare de conținut sau productivitate, Kingston FURY Renegade G5 oferă performanța necesară pentru orice scenariu.
„Ne bucurăm să extindem familia Kingston FURY cu o nouă soluție de stocare de înaltă performanță”, a declarat Liny Cheliyan, Business Manager – Prosumer Flash and SSD, Kingston EMEA. „Mulțumită puterii SSD-ului Kingston FURY Renegade G5 și a memoriei Kingston FURY, utilizatorii exigenți și pasionații de hardware își pot configura sistemul perfect.”
Kingston FURY Renegade G5 este disponibil în capacitățI de 1024 GB, 2048 GB și 4096 GB2 și este oferit cu o garanție de cinci ani5, asistență tehnică gratuită și fiabilitatea legendară Kingston. Pentru mai multe informații, accesează kingston.com.
Recent Comments