Un regulament UE obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. Un proiect de ordonanță a fost pus în dezbatere publică.
Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate – adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Buletin va fi cu cip și va include o imagine facială și două amprente.
Dacă va fi pregătită platforma ca buletinele să fie eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de identitate de la 12 ani. Dacă părinții vor, pot obține pentru copii și mai repede acest act.
O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există în alte țări, de exemplu Belgia sau Germania.
Pentru a putea emite cartea electronică de identitate este nevoie să existe nişte dezvoltări ale sistemului informatic. Aceste dezvoltări sunt previzionate a dura 18 luni, deci un calcul matematic ne arată că deja de pe 2 februarie va începe să curgă acest termen de 18 luni. Este ultima şansă pentru a putea îndeplini obligaţiile prevăzute de acest regulament.
Actualul card de sănătate nu deţine date privitoare la starea de sănătate. Conţine doar un certificat electronic autentificare, un astfel de certificat va exista şi pe noul card electronic de identitate, astfel încât deţinerea actualului card de sănătate în forma actuală nu mai este utilă şi necesară, mai ales că generează un anumit nivel de cost la nivelul administraţiei publice din România.
Noul card electronic de identitate va permite autentificarea în sistemele administraţiei publice din România, atât centrale cât şi locale, astfel încât cetăţeanul, să poată solicita prestarea de servicii.
Recent Comments