Pomii se dau cu var primăvara, după lucrările de tăiere și stropire, înainte ca aceștia să înflorească. Văruirea pomilor se mai poate face și toamna, după căderea majorității frunzelor.
Aplicarea varului îi protejează de diferite boli și de dăunători. Văruirea reduce riscul de apariție a lichenilor și mușchilor.
Livada capătă un aspect curat și îngrijit. Efectuarea lucrării are loc în luna martie, când temperaturile devin pozitive.
Înainte de aplicarea varul, trebuie curățată scoarța de pe trunchi cu o perie de sârmă / plastic, pentru a înlătura scoarța uscată și ouăle depuse de insecte. Curățarea pomilor se face cu o zi înainte de aplicarea varului.
Aplicarea varului se poate face cu o pensulă sau trafalet, iar acolo unde nu ajungeți prin stropire.
Sunt necesare minim două straturi de var pe fiecare pom pentru ca trunchiul să fie acoperit. Lucrarea trebuie făcută dimineața, într-o zi însorită, pentru ca varul să se usuce până seara.
Rețeta pentru var cuprinde 2-3 kg var stins, 10 l apă, 50 g aracet,
250 g de sulfat de cupru sau 100 g sare grunjoasă.
Punem varul stins, aracetul și sulfatul de cupru sau sarea în cei 10 l de apă. După amestecare obținem o pastă omogenă pe care o aplicăm pe pomi.
Recent Comments