LIFESTYLE

Istoria Arcului de Triumf

Arcul de Triumf al românilor a fost ridicat de mai multe ori. A fost făcut, refăcut, schimbat, criticat, vandalizat de regimul comunist, apoi restaurat și consolidat după anul 1989.

Pe sub el au trecut Regii, vii sau morți, victorioșii sau trupele de ocupație.

Primul Arc de Triumf a fost provizoriu, din anul 1878, cu structură din lemn care celebra victoria României în Războiul de Independență.

Am avut arc și la Jubileul celor 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, din anul 1906, și la revenirea familiei regale din exilul de la Iași, în anul 1918.

Arcul, cu forma actuală, a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu și a fost construit între anii 1921-1922. Scheletul monumentului a fost turnat din beton armat, iar basoreliefurile au fost realizate din ipsos. A fost ridicat într-o singură iarnă și a devenit o ruină. Abia în anul 1932, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, vechile basoreliefuri au fost înlocuite cu unele trainice din piatră și marmură.

Comments are closed.