Românii care vor să iasă cu maşina din ţară au de respectat mai multe condiţii.
Tot mai mulţi români preferă să-şi petreacă vacanţa de vară peste hotare, iar mulţi dintre ei pleacă în călătorie cu maşina. Trebuie să ştiţi că aveţi nevoie de mai multe documente pentru a putea părăsi ţara şi a putea tranzita alte ţări.
În primul rând, trebuie să aveţi permisul de conducere, valabil şi corespunzător, certificatul de înmatriculare al maşinii, asigurarea obligatorie, Cartea Verde valabilă şi Cartea de Identitate proprie.
Există anumite situaţii în care românii care pleacă din ţară cu maşina ar putea nevoie de o împuternicire auto. Dacă maşina face parte dintr-un program de leasing, aveţi nevoie de o împuternicire auto eliberată de firma care deţine respectivul autoturism.
Este nevoie de acea împuternicire dacă există posibilitatea să ajungeţi cu maşina într-o ţară care nu aparţine de Uniunea Europeană.
Puteți avea nevoie de procură sau de împuternicire auto în cazul în care maşina nu este a dumneavoastră şi există posibilitatea de a vinde maşina.
Preţul pentru o procură notarială auto poate să ajungă la câteva sute de lei. Ea variază în funcţie de tipul acesteia şi de complexitate și este valabilă trei ani de la data autentificării. Există posibilitatea și ca durata să fie stabilită concret de către părţi.
Specialiştii recomandă încheierea procurii în mai multe exemplare.
De cele mai multe ori este suficient să aveţi procura auto tradusă într-o limbă de circulaţie internaţională precum limba engleză. Există şi state precum Turcia, unde se solicită ca procura auto să fie special tradusă în limba ţării respective, adică limba turcă în cazul de faţă.
E recomandat să luaţi legătura cu angajaţii reprezentanţelor diplomatice din ţările în care doriţi să ajungeţi, pentru a evita orice surpriză neplăcută.
Ideal ar fi să nu luaţi doar actele în original ci şi copii ale acestora.
Asiguraţi-vă că maşina se prezintă într-o stare impecabilă şi verificaţi starea anvelopelor.
Recent Comments