Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.
Beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face dovada, prin orice mijloc de probă admis de lege, că a suportat cheltuielile.
Dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face cu înscrisuri doveditoare în acest sens, inclusiv cu declarație pe propria răspundere a solicitantului ajutorului de deces.
Membrii de familie pot fi:
a) soțul/soția;
b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial ori cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
c) părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut.
Valoarea ajutorului de deces pentru anul 2024 este:
a) asiguratului sau pensionarului, la 7.567 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 3.784 lei.
În concluzie, ajutorul de deces poate fi acordat numai de către Casa de Pensii nu și de către angajator.
Ajutor de înmormântare
Ajutoarele de înmormântare nu sunt considerate venituri impozabile pentru impozitul pe venit, cu condiția să fie prevăzute în contractul de muncă sau în regulamentul intern al companiei.
Pentru a fi deductibil pentru angajator, ajutorul de înmormântare trebuie să fie prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern al companiei, iar modul de calcul trebuie să fie definit astfel încât să se încadreze în cota de până la 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
Aceasta înseamnă că cheltuielile efectuate pentru acordarea ajutorului de înmormântare pot fi considerate cheltuieli deductibile pentru angajator, în limita cotei menționate.
Recent Comments