ACTE

Înregistrarea naşterii

Acest articol se adresează persoanelor interesate de informaţii necesare cu privire la înregistrarea nașterii.

Declararea şi înregistrarea naşterii se face în termen de :

- 30 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu;
- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort (în acest caz, se întocmeşte numai actul de naştere, iar la cerere se eliberează certificat de naştere cu menţiunea „copil născut mort”);
- 30 de zile de la data găsirii, pentru copilul găsit;
- 30 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de constatatre a părăsirii, pentru copilul părăsit de mamă în unități sanitare;
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu, care a decedat înlăuntrul termenului de 30 zile;

Declararea naşterii se face la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declaraţiei următoarelor persoane:

- oricare dintre părinți;
- medicul, persoanele care au fost de faţă la naştere;
- asistentul social, sau după caz, personalul cu atribuţii de asistenţă socială din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea;
- orice persoană care a luat la cunoştinţă despre naşterea copilului.

Documente necesare la înregistrarea actului de naștere:

- certificatul medical constatator al naşterii;
- actul de identitate al mamei şi/sau al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi în fotocopie după caz;
- declaraţie scrisă și semnată de ambii părinți cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul, în situaţia în care aceștia poartă nume de familie diferite;
- declaraţie de recunoaştere, pentru copilul născut din afara căsătoriei, dată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să rezulte după caz şi încuvințarea purtării numelui de familie pe care îl dobândeşte copilul, cu consimţământul mamei;
- recunoașterea se poate face și în fața notarului public, dacă părintele care face recunoașterea se află în localitatea de domiciliu care diferă de locul înregistrării nașterii;
- declaraţie cu privire la domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite;
- declaraţie cu privire la naţionalitatea copilului şi a părinţilor, din care să reiasă voinţa expresă a acestora cu privire la completarea rubricilor din actul de naştere.

În evidenţele noastre sunt în prezent 45 copii care nu au naşterea înregistrată, din care: câte 1 născut din anii 2013 şi 2014, 2 din anul 2016, 6 din anul 2017, 35 din anul 2018. Pentru aceste cazuri se fac demersurile procedurale specifice în vederea înregistrării tardive a naşterilor.

Comments are closed.