Cheltuitul compulsiv are două fațete. Sunt cei care au bucuria de a cumpăra, nu de a folosi ce au cumpărat, nu bucuria că am muncit și acum îmi pot permite aceste lucruri, ci pur și simplu, bucuria de a pune în coșul de la supermarket sau de a se duce la cabina de probă cu un braț de haine, genți, curele, pantofi care toate trebuie cumpărate. Pe urmă vor fi purtate o dată, de două ori, dacă vor fi.

Satisfacția că totul este în regulă, că ne putem permite totul, că toată abundența ne este direct accesibilă. Unii fac asta pe banii lor, alții pe banii părinților sau partenerilor de viață.

Destul de mulți români cred că își pot permite absolut orice cheltuială atunci când doresc, inclusiv dacă uneori este ușor extravagantă.

Cauza cheltuitului compulsiv este centrul plăcerii din creier care ne dă o recompensă pentru o activitate bine realizată, dar fără să se ia în calcul și costurile.

O prima relație toxică este workaholism-ul, să muncești prea mult pentru a obține bani. Tocmai de aceea românii sunt apreciați de multinaționale pentru că sunt serioși și dedicați. Este o capcană. Ea duce în mod sistematic la epuizare. Îți consumi resursele prea repede, prea mult.

La polul opus este lenea. În acest moment în România există 3.2 milioane de persoane care ar fi capabile să muncească, care trăiesc din ajutorul social.

Ce îl face pe om să se trezească dimineața și să muncească până seara? Omul workaholic are două motivații, fie are o rată la bancă cu o dobândă care a crescut peste noapte și este forțat de împrejurări să obțină mai mult, sau are un copil pe care tocmai l-a dat la școală și au venit niște costuri suplimentare.

Partea patologică este că nu mai este motivat neapărat de banii pe care îi obține, ci de muncă prin intermediul căreia obține banii respectivi. Lucrează de plăcere. În creier, munca în sine produce plăcere.