ACTE

Moștenirea unei persoane fără copii

Averea acelor decedați, fără copii, va merge către rudele lor.

Conform Codului civil, moștenirea poate fi de două feluri. Cea legală, prin care se oferă anumite drepturi rudelor și soțului (însă nu și concubinilor) și cea testamentară, ce dă o formă concretă dorințelor defunctului, indiferent de modul în care este actul întocmit.

Când o persoană se află în viață la momentul deschiderii moștenirii, respectiv la momentul decesului persoanei, potrivit Codului civil, aceasta are posibilitatea de a moșteni o rudă sau pe cel care a menționat-o în testament.

Codul civil prevede că anumite persoane sunt nedemne de a moșteni pe cineva, adică nu pot fi moștenitorii acelei persoane, după cum se arată în următoarele cazuri:

  • persoana a fost condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
  • persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil (moștenitor) care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului;
  • persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
  • persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul;
  • persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului.

Există câteva rude care în cazul decesului unui membru al familiei moștenesc automat averea acestuia, chiar împotriva voinței defunctului.

Aceste rude sunt:

  • soțul supraviețuitor;
  • descendenții (copiii și nepoții);
  • ascendenții privilegiați (părinții, dar NU și frații).

Comments are closed.